Anchor Text
Seria posturilor dedicate atributelor unui link se apropie de sfârşit. După Target Blank, Link Title şi NoFollow, azi a venit rândul să ne ocupăm de mult mai cunoscutul Anchor Text şi de importanţa sa din punct de vedere SEO. Mai precis, modul în care ne poate ajuta să obţinem poziţii mai bune în SERPs (search engine results pages) pentru site-urile noastre.
Ce reprezintă anchor text?
Wikipedia ne oferă o definiţie simplă şi la obiect: anchor text este “partea de text vizibilă şi pe care se poate da click într-un hyperlink”. Practic o modalitate de informare asupra destinaţiei link-ului, pentru a ne putea decide dacă dorim să îl accesăm ulterior.
În limbaj HTML : <a href=”http://www.site.com”>Anchor Text</a>, unde anchor text-ul poate să fie complet diferit de URL-ul pe care îl defineşte.
Ce importanţă are anchor text pentru SEO?
Conform raportului Search Engine Ranking Factors prezentat de SEOmoz pentru 2009, anchor text-ul din link-urile externe (cele interne fiind tratate separat) ocupă locul 3 ca importanţă în topul factorilor care influenţează poziţiile în SERPs. Astfel, autoritatea domeniului, volumul de link-uri externe şi textul atribuit acestora primează asupra optimizării on-page (folosirea cuvintelor cheie în page title, header, ALT tag sau link title).
De ce ar fi, totuşi, anchor text-ul unui link considerat atât de important? Dacă ne obişnuim să privim link-urile drept voturi (de încredere) acordate unui site, atunci anchor text-ul explică motoarelor de căutare pentru ce anume se votează. În consecinţă, motorul de căutare va învăţa să asocieze site-ul cu acele cuvinte-cheie, oferindu-i poziţii mai bune în SERPs la căutarea după acele cuvinte-cheie. A se vedea şi exemplele de Google bombing prin folosirea unui anchor text în scopuri… răutăcioase.
Câte cuvinte se recomandă a fi incluse în anchor text?
Anumite voci din industrie afirmă că este recomandabil să limităm anchor text-ul la 55 de caractere (8-10 cuvinte), deoarece Google nu ar ţine cont de cuvintele-cheie incluse dincolo de acest număr. Personal, utilizez cât mai puţine cuvinte pentru a descrie un link, oferind informaţii suplimentare, dacă este cazul, în link title.
Anchor Text
Totuşi, un anchor text de calitate trebuie să prezinte cât mai bine site-ul către care face trimitere, atât din considerente SEO, cât şi de usability. Utilizatorii sunt înclinaţi să dea click pe un link atunci când acesta îi asigură din start că serveşte scopurilor şi intereselor lor – şi mai puţin din curiozitate.
Totodată, un link cu un anchor text irelevant nu ne va ajuta prea mult să obţinem poziţii bune pentru cuvintele-cheie care ne interesează. Cel mult ne va transfera PageRank şi ne va îmbunătăţi TrustRank-ul, dacă vine de la un site considerat drept o autoritate de motoarele de căutare. Însă beneficiul este practic înjumătăţit dacă nu putem obţine un anchor text de calitate.
Cum putem să verificăm anchor text-ul link-urilor noastre?
Există multe tool-uri utile pentru a putea verifica dacă link-urile pe care le primim fac trimitere corectă la site-ul nostru:
- BacklinkWatch este un link checker care ne arată anchor text, PR şi numărul de link-uri externe (OBL) din pagina care face trimitere către site-ul nostru; are însă o limită de link-uri analizate.
- Backlink Anchor Text Analyzer analizează un număr şi mai mic de link-uri, fiind util pentru rezultate rapide.
- SEOmoz Backlink Anchor Text Analysis (exclusiv pentru utilizatorii SEOmoz PRO) arată cele mai importante link-uri obţinute de o pagină web, precum şi anchor textele cele mai des folosite.
- SEOmoz Linkscape este un tool complex care analizează link-urile în detaliu, obţinând informaţii relevante pentru calitatea acestora; raportul avansat este destinat exclusiv utilizatorilor SEOmoz PRO.
Articole similare:





Adauga un comentariu
Adauga un comentariu
Asteptam de ceva timp articolul asta
. Mi-ai rezolvat cateva nelamuriri legate de anchor text-ul din link-uri.
Mersi.
Cu plăcere.
Cred că o să fac un sondaj de opinie, să-mi spuneţi voi, cititorii, despre ce v-aţi dori să citiţi pe Web Copy.
Multumesc pentru BacklinkWatch
.
multumesc si eu pt backlinkwatch… chiar e un tool util…
legat de SEO tools, ziceai ca ai mai multe.. am intrat pe categorie si am vazut doar un post despre 5 tool-uri pt cautari.. dar alte tool-uri? mai astept posturi din categoria SEO tools
Foarte bine structurat articolul! Multumesc pentru lista de tool-uri!
Foarte util articolul,nu stiam ca e asa important acest anchor text , de asemenea tks for the tool links ,foarte utile
Cu plăcere. O să mai pun tool-uri SEO, am o întreagă colecţie!
Un articol foarte bun si frumos structurat, pe intelesul tuturor. sunt cateva chestii pe care nu le stiam… so thx.
Interesant. Ai spus la un moment dat ca cele interne sunt tratate separat. Sunt si acelea la fel de importante?
@Marius: Sunt foarte importante. Un internal linking bun ajută în primul rând la controlarea anchor textelor şi la întărirea unor pagini de pe site.
Unele site-uri (puternice) chiar au un raport mai mare pe linkuri interne decât pe externe în ceea ce priveşte transferul de link juice. Un lucru care sincer m-a surprins şi care nu e neapărat recomandabil.
Am inteles. Mai citisem si eu cate ceva, dar am vrut sa vad si alta parere. Multumesc.
Foarte util postul… am aflat si lucruri pe care nu le stiam… 10x pentru seomoz.org
dupa parerea mea anchor text-ul este cel mai important in internet-ul romanesc la cum decurg lucrurile.folositi cuvintele cheie ca ancore si garantat veti creste pe google in cel mai scurt timp.acum depinde de calitatea ancorelor.Sa dam un exemplu : ancora mea pe cuvantul “wrestling” aici va avea un PR3 care inseamna foarte mult ptr google insa sunt de luat in calcul : numarul ancorelor sau linkurilor de pe pagina deoarece prea multe linkuri se vor imparti dar si de calitatea ancorei in sensul ca daca acest blog nu are continut de “wrestling” ci de alta natura deci inca o bila neagra la google la calitate.Dar este totusi o crestere mica si asta e succesul : putin cate putin pana ce google nu are alta solutie decat sa va boosteze pe primele pozitii (bineinteles daca site`ul sau blogul este optimizat bine si alte detalii )
Da, anchor textul este important, însă calitatea lui constă în:
a) folosirea sa în link-uri editoriale (în text);
b) pe site-uri cu relevanţă pt subiectul tratat;
c) nu în comentarii pe bloguri, unde poate fi editat pentru că dialogul se poartă între persoane (şi nu cuvinte-cheie).
Atragerea de link-uri pt SEO (şi implicit de anchor texte bune) ţine mai mult decât de a comenta pe bloguri cu PR>3.